Traversam străzile. Erau pline de oi cu tălanci la gât.
Putea a belegar.
Mi-am pus dopurile în urechi cu Beethoven și crezând că se rezolvă, m-am băgat în dulap să-mi găsesc raiul.
Plin de liniște și plictis, ros de rugină, raiu’mi, m-a dat afară să-i adun podoabe.
Raiul meu e plin de pământ.
De-aici îi iau pe fiecare.
Pun biciclete pe străzi și colorez căsuțele cu acoperiș de cupru ca să se facă verzi când se maturizează.
Mă iau de mână cu Wilde și punem marea la 2 metri de raftul numărul 2.
Ca să ni se pară că suntem în scena finală din ” Knocking on heaven’s door”.
Luăm apa din Cancun, Mexicanilor le dăm binețe.
În sertare’or fi mulți pici, să se zghihuie prin ploaie și să construiască palate din nisip.
Rugina o spălam cu Fairy, că au publicitate bună.
Raiu’mi e plin de pământ.
Pe raftul din spate stau pregătite sticle de bere pentru prieteni și filme în nopți de sâmbătă.
Tot acolo dansez cu Tarantino desculț, așa cum o place pe Uma.
Pe cel din față, raftul din față… ce mai contează,
în raiu’mi pot avea câte rafturi vreau.
Dacă se strică unu, ca și pedepsă stau de învăț doctrine economice timp de 30 min.
Pe unul dintre rafturi mai bag povești. Poveștile sunt… ele sunt.
Girafa mea Kabunda va mânca iarbă în gradină. Am și o gradină, v-am zis?
Acolo jucăm tennis de câmp și-l salutăm pe Safin.
Nu știu cum o fi încăput în dulap, da-I șade bine.
Raiu’mi e plin de pământ, de ce tot’oi fi pierdut, de cucuie, de vânătăi, de trandafiri galbeni din Montana.
La gard stă podul din Brooklyn, pe el îmi fac plimbările de dimineață cu Kabunda.
În curte mă așteaptă un sandwish din Copenhaga cu sunet de foaie verde.
Lângă sertarul drept, San Diego mi-a pregătit cel mai bun sushi. Viarianta rusă- Tokyo “otdihaet”.
Moscheele mă asteaptă în Istanbulul lipit de pod -Vinerea. Am ales Vinerea, că-i cu V.
Eu cred că raiul meu îl înțeleg doar eu.
Statuia Libertății închide cortina, Belgradul aplaudă din colțul din mijloc.
Mergem la mare în Japonia. Veniți cu noi, Kabunda și eu avem un avion întreg.
E doar să vrei.
“În sertare’or fi mulți pici, să se zghihuie prin ploaie și să construiască palate din nisip.” – asta deja e un rai in sine, cu dulap sau fara… Apropos, in rai pedepse nu ar trebui sa existe…
de ce ?
pentru ca raiul este intruchiparea a tot ce poate fi mai bun
cum adica pedepse in rai…asta ca si cum cineva ti-ar pune sare in ciocolata ta fierbinte
e minunat raiu’ tau… e bine sa ai unul… doar sa nu uiti sa iesi din cind in cind din dulap…
haha. bine. am sa ma stradui.
dadaism
imi place
ps: acolo e “knocking on heaven’s door”
ceatza cat mai gustoasa
corectat. mucias multumescos.
ceata la dejun
[…] https://fermoar.wordpress.com/2009/10/16/raiumi-in-dulap/ […]
I have read so many posts on the topic of
the blogger lovers however this piece of writing is truly a pleasant paragraph, keep
it up.