Feeds:
Posts
Comments

Archive for February, 2009

„pe vremea mea”

S-a nimerit mai azi să trag cu urechea la piesa lui Bob Dylan –
„The times they are A Changing”. Și-am zis că-n trei ani am îmbătrânit cu 10.
Și-n zece oi îmbătrâni cu 20.
Cât de „normal” îmi sună acum fraza: „pe vremea mea”.
Pe vremea mea ascultam pop la pachet, cu Backstreet Boys și Hanson. Mai bag uneori piesele lor pe youtube și-mi vine a râde că le știu fiecare vers.
Pe vremea mea erau în vogă „topic-urile” , cine le-o mai fi dat denumirea asta ? Tricouri scurte în care ți se vede buricul, și „lasini”, de toate culorile. Câtă fericire pe capul meu când mi-a cumpărat mama „lasini” și topic cu „Titanic” pe el.
D-apoi ghete cu talpa supra-mega-gigantică sau pantofi “de lac”… nu i-aș lua nici gratis acum, pe atunci erau “la modă”
Mergeam vara pe la tabără, nu mai știu dacă merg copii acum pe la tabere, însa era mare treaba, pe vremea mea.
Dacă ai fost vara la tabără, aveai ce povesti. Vezi că dacă mergeai la bunica, n-ai ce povesti. Ce-aș mai lăsa toate taberele acum să mai merg pe vară la bunica.
Pe vremea mea ascultam casetofonul. Nu înțelegeam versurile în engleză și inventam sunete asemănătoare. Îmi aduc aminte piesa „All that she wants” de Ace of Base.
Sper să mă susțineți în versurile pe care le cântam noi „o, macho boss” .
Sau piesa „Happy nation” tot de ei. Aici chiar nu vreau să zic cum erau versurile, că mi-i tare rușine.
Aceeași poveste cu mult prea „vestitele”- “Coco Jambo” sau „Casa blanca”.
Tot pe vremea mea, îmi aduc aminte cum se pornise un val prin licee, în care la ”manifestări culturale”, fetele dansau pe temă de Enigma, cu lumânări și haine negre.
Mai erau tot felul de invadări de Sud și Est, de 3 și de Andree. De hiene și șobolani, cu lacrimi, cu inimi frânte. Câta larmă, ce mai versuri.
Din curiozitate, băgați pe youtube video-urile de atunci. Dacă nu bufniti în râs, vina mea. Garantez cel puțin un zambet pe buze.
Ei, și apoi a apărut MTV și ne-am mai luminat la minte.
Tot vedeai pe la ferestrele aburite ale liceului câte o mână, imitând scena din Titanic cu un mormăit de „My heart will go on”…
Ne-am apucat apoi de rebeliuni și dat din cap după Prodigy. Nu prea întelegea lumea nimic din versurile lor, cu excepția unei combinații de cuvinte „… my b.. up”, da una era cert, daca asculți „Prodigy” deja te-ai maturizat.
Îmi mai aduc aminte un moment la care și până acuma râd în hohote chiar de sunt singură. Eram în grădina bunicii la cules vișine. Într-un moment, vine verișorul meu cu mâinile încrucișate la piept și mult prea serios mă întreabă: Ana, da tu ești „metalistcă” sau „nirvanistcă”?? Și-am căzut din copac.
Tot pe vremea mea dacă mergeai la Partia era mare treaba, sau dacă avei patine cu roți „rolishi”, erai tare apreciat în cartier.
Fetițele aveau păpuși „Barbie” la care numai ce nu le făceau. N-am avut niciodată „roloshi”, și nici „papușă Barbie”. Aveam o păpușă Barbie falsă, la care același verișor
i-a tăiat sânii. Și de ce băiețeii tăiau sănii păpușilor ? Ca să vadă de au silicoane oare?
Pe vremea mea, era altfel.
Așa zicea și maică-mea. Așa om zice toți. Și n-ar fi că timpurile sunt mai bune sau mai rele. Ele sunt doar „altfel”.

Read Full Post »

n-am titlu

Lasă-mă în cerul meu
Să văd cum se sparg norii.
Să văd cum se plesnesc formele
de neforme.

Lasă-mă în osul meu
S-aud cum crește,
s-aud cum sărută carnea.

Lasă-mă în coarja mea,
s-o simt cum se crapă
s-o simt cum mă leapădă.

Lasă-mă în lumea mea,
n-am fost pe la ea,
de câțiva ani buni.

Lasă-mă să stau cu ea.
S-o cred.
Să mă-ntrebe.
De mine.
De toate.
De mult

Read Full Post »

7 zile – să mă fac "om mare"

M-am născut ieri seara.
Mi-a zis tata că am 7 zile ca să decid ce vreau să mă fac atunci când o sa fiu “om mare”.
Mi-am zis că am să stau într-un picior în prima zi, și am să mă fac în acea luni- profesor. Am să-i scutesc pe elevi de superioritate și-am să le fiu prieten.
Am să-i elberez de texte deșarte, teorie seacă, și-om alege între util și inutil.
Ei or vrea să vina la ore, eu oi vrea să iasă din ei „oameni cu carte la căpătâi”.

În a -2-a zi, dacă tot e marți la rând, mi-am zis să stau în pirostrii și să mă fac pediatru.
Ca să le dau copiilor sirop dulce și să-i ung cu verde de briliant.
Ca să le zic părinților că au să se facă bine odraslele și nu au nevoie de medicamentul A,B,C și desigur X, care îl pot cumpăra doar de la mine din sertar la un preț special.

Dacă vine ziua a-3-a, mă culc pe burtă pentru că, a venit timpul ca să mă fac pentru o zi deputat. Eh, ce m-aș mai duce la ședințe, și doar simplu ca să le pun în boxe de-a răsuna guvernul și parlamntul în Hora Unirii. Ș-apoi le-oi cânta cu drag „Deșteaptă-te Române”

Să mă întorc pe spate, și în a 4-a zi să mă fac artist. Așa, ca să ies pe scenă fără de fonograme și pițigăieli electronice. Să las adolescenții la concerte să-și iasă din balamale… gratis.

Vineri e ziua în care trebuie să mă fac reporter, ca să văd cum e oare sa fii persecutat pentru adevăr. Uf, ce-aș mai înțepa pe toți din toate cele patru părți ale lumii. Și m-ar durea sub măsea de consecințe, pentru că vezi, în urmatoarea zi, am să fiu un altcineva… un altceva.

Sâmbătă am zis că mă fac student. Tânăr și neliniștit. Mereu buimatic și nedormit. Cu sumedenii de planuri pentru viitor, cu vise, entuziasm, mult foc ( ei cum, nu se atribuie tuturor studenților, în special mult prea stimaților de la ASEM, dar mi-i drag a crede, că pentru acea zi, am să fiu un student „la soviste”).
Și-oi alerga din colo… dincolo, cu exclamații și afirmări. Și-oi zice că am atâtea de făcut și că nimeni nu mă mai înțelege. Că vezi, sunt student.
Ehh, studenții „iștea”!

De-aș mai avea o zi, m-aș face bărbat, așa simplu ca să beau 3L de bere fără ca să-mi bat capul de calorii.

Pe picioare, la costum, Duminică e ziua în care vrei, nu vrei, vreau, nu vreau… să vedem ce mă fac când mă fac mare.
Și-am chemat câțiva svetnici la necaz.
Ia ziceți-mi dragilor, ce să mă fac, când mă fac „mare”?

Read Full Post »