obosiților

Acest articol este dedicat obosiților, este dedicat indivizilor obosiți moral, care duc lipsa propriului eu, din cauză sau fară cauză.

E greu să fii obosit, însa să nu ai voie să fii.
Să fii foarte obosit și să nu ți-o permiți. Să simți că se prăbușește tavanul și să-l ții cu degetele mijlocii pentru că nu ai timp de tavan prăbușit.
E incredibil de obositor să fii obosit.
Să te stresezi pentru că nu e voie să fii stresat.
Să pierzi prieteni, sau să-i fi rătăcit pentru că există alte ‚trebuie’.
Nu vrei. Dar… trebuie.
Ție îți trebuie, pentru că societății îi trebuie să-ți trebuiască.
Mă înțelegi?
Eu înțeleg că trebuie să înțeleg.
E greu să știi că te pierzi pe tine însuți acolo unde nu vrei, dar… trebuie.
Că te privești nostalgic și zici că asta e viața.
Viata care ‚trebuie, deși știi că nu asta e viața.
Să refuzi a crede că treci prin zone de disconfort personal în permanență.
Să-ți realizezi refuzul.

Să treci de la o societate la alta. Apoi înapoi. Să vrei să crezi că ești bine. Să refuzi a crede că nu ești bine. Să-ți realizezi refuzul.

Articolul acesta este dedicat pierduților de sine. Indivizilor care înțeleg că trebuie să înțeleagă. Care acceptă că trebuie să accepte. Care se adaptează pentru că trebuie să se adapteze.
Obosiților.

o femeie frumoasă

o femeie frumoasă…
Zis ceziceu să scriu, m-am pus pe scris.

Mai jos.

Nu- despre frumusețea exteriorului sau a personalității.
despre atitudinea față de frumusețea feminină- Da.

O femeie frumoasă este femeia care nu se preface a fi frumoasă și nu cere altora să-i zică cât de frumoasă e.
Ea-și vede frumusețea ca fiind naturală, simplă, firească…
Se fâsticește de atrage atenția cu o bijuterie, de o prinde lumea cu ochii…

Ea are să zica „mulțumesc” atunci când i s-a adresat un compliment.
N-are să se auto-măgulească, n-o să-ți zică că rochia a luat-o de la reduceri, sau ca e extraordinar de scumpă. N-o să raspundă: „știu” la un compliment. N-o să se scuze.

O femeie frumoasă, e frumoasă și-n oboseala ei, și-n „nu mă simt bine”-ul ei, și-n unghiile nu neaparat făcute la salon, și-n picioarele cu vânătăi.
În ne-prefacutul ei, în ne-dramatizat-ul ei.
N-o să-și măsoare de 10 ori talia după și înainte de masa. N-o să o compare cu a prietenelor ei.
Îngrijirea de sine este o plăcere nu o povară, ea nu se exagerează.
Ridurile sunt doar o treaptă a vieții.

O femeie frumoasă se dezgolește frumos. Se iubește frumos. Se vorbește frumos.

Societățile fac, ca femei frumoase să fie puține, ba chiar deloc multe.
Societățile bagă femeile in kitsch- uri.
Și acolo le lasă.
Creează emoții presupuse, gânduri ’corespunzătoare’, sentimente inexistente, complexe, exagerări.

Crește o femeie pe-o insulă, departe de filme, de influențe, de ’must be’, ’must do’, de strandarte. Acolo o să vedeți ’o femeie frumoasă’.

Noi nu.

noi îmbatrânim și viața-i un cracaleț

Noi îmbătrânim mai devreme ca parinții noștri.
Cel puțin ei, au avut de ce.
Li-o măjit fața URSS-u că „trebu’ „
Trebu’ să te măriți la 18 ani, dacă nu, ești fată bătrână.
Trebu’ să lucrezi, de la 8 pana la 18:00, și seara să te duci la filme indiene. Dac’ te duci la altceva, ești infractor. “Vrag naroda”. „ Vseo”.
Trebu’ să faci casă,
Să crești “copchii”.
Să ai nănași,
Să pupi mâna popii.
Să te duci la biserică. N-ai fost de „probajni”?
iii… tre să bați 10 mătanii. Cu capul. Cu capul.
Trebu’ să ții post. “Pentru ce?” nu e voie să întrebi. Rușine.
Să nu te uiți la alte femei.
Să nu dai cu ochiul de alți bărbați.
Dar dacă te-ai prins că te uiți… dacă te-ai prins… ai ai ai ai.. tz tz tz tz tz. Auzi deodată sunetu’ făcut din gura îmbinat cu salivă, tare idiot sunet.
Fă cruce, și spovedeste-te lu popa. El o sa-i transmită lui Dumnezeu și ai să te pocăiești.
Dar acuma pune aici în cană 2 lei pentru spovedanie, că de altfel nu ajunge la ceruri.

Natura lor umană, era construită pe ‚trebu’ ’.

Noi.. noi oameni ne(buni). Noi de ce îmbătrânim?
La biserici nu prea avem drum. Nu ne obligă sitemul la nimic.

Eu văd cum generația mea se grăbește să intre în căruța cu oameni mari,
să poarte costume la servici chiar de nu este nevoie.
Să-i știe lumea.
Li-i rușine de servicul pe care îl au.
(Scuze de paranteze, da… WTF?
Dac’ n-ar fi domul gunoier, dac’ n-ar fi chelnerița, dac’ n-ar fi măturătorii, dac’ restu n-ar fi…)

Toți vor să se „stabilească”.
Stabilitatea, înțeleg eu bine, este un cuvânt potrivit pentru societatea mol-da-vă.

Marș la bucatarie iubite, și în timp ce speli vesela,
bagă muzica mai tare,
dă din cap ca la un concert rock, sau ca domnii hip hopp-eri,
dansează cu soția ta și aspiratorul,
danseaza cu părinții tăi o horă în gradină.
Vezi dacă mai ești tânăr.
Dac’ te tăvalești de râs. Dacă, cel puțin zâmbești.
Hadi băi… mărunțel… apăsat… haidi jioacă hora-n sat…

Vezi dacă ai nevoie de o ocazie ca să fii fericit.

Bagă muzica mai tare.. yo yo în difuzoare.
Prăjește niște oua într-o tigaie.
Vezi dacă seamănă cu ceva?
Pe afară, dupa servici, uite, dac’ vezi animale în loc de nori pe cer, sau avioane sau oameni. Sau cracaleți.
Nu lua viața în serios, ea este și ea un cracaleț, într-un colț, dansează pe ritm de R&B și i-i în cot de tine, dacă ți-i în cot de dânsa. Ea s-a duce la americani.
da voi…

voi stabiliți-vă.

oameni de pahar

Tatăl meu se aseamănă cu un pahar de vin alb. Pahar pe picior lung, subțire.
Mama e un pahar de must. Așa am simțit-o toată viața mea.

Dotto m-a pus într-un pahar de martini bianco, cu picior lung și deschizătură largă.
Amagitură de amar și dulce.
Fosta băutură a madamelor în bleu, Martini e acum o băutură pentru oameni de neînțeles. Parc’ fericiți, parc’ li-i dor, parc’ spurcașiuni. Așa i-ar numi bunica mea.
Parc’ eleganți, parc’ buimatici… Se complac în propria lor neîntelegere și așa trăiesc cu ea o viață.

Dotto era nu altceva decât vin roșu, demi-dulce, cu forma rotundă și iar, picior înalt la pahar. Dotto, mai mult decât inteligent, cu multe cărți citite, era omul vinului roșu care lasă o gura din el la fundul paharului, ca să-i simtă lipsa la câteva ore.
Dotto, frumos pahar, frumos om, bun vinu’.

Zetra savura berea prin pai, pentru că-i placea continuitatea unei clipe.
Avantajul gustului și al cantității, logică pură. Zetra știe unde este momentul, locul și omul potrivit, luând supremație asupra oricărui sentimentalism… fiind simplu și frumoso-subtil… rațională.

Îl mai cunosc pe Rod.
Rod este un cineva care ar prefera vinurile de colecție, dar își ia bere la halbă ca mai târziu să regrete și să se complacă în propria-i suferință. Rod este un om bun. Mi-a placut de el, suferă întruna din nimicuri.

Sutra este vodkă. Taie, rupe, îngheață.
Sutra, în pahar mic, repede-l ajunge, repede-i trece.
Prin viață fuge. De aici, de acolo câte un nimic de nimic. Fugi Sutra, fugi, așa cum te ajunge de repede, așa să-i ajungi și tu pe ei. Sutra, ție mai mult de ‚noroc’ și ‚voie bună’ altceva, nu știu ce să-ți mai zic.

Commre e coniac. Tare de fire. Tare de suflet. Commre e coniac.
Vrei. Nu vrei. Cum vrei.

Tulbure, în pahar de plastic. Dumnezeu cu ei. Să le fie de bine.
Oameni de cagor, oameni de chardonnay, de merlot. Oameni de bere, de mohitos, de sex pe plaja, sex la balcon.
Oameni de pahare, oameni de halbe, de plastic, de lut.

Tu de care?

.. …. .. , …. .

Aș a m-am mai săturat de seriozitatea asta de peste tot. Tu-iu-maiu măsii, ce dracie.
Intru în WC, politică. Ies din el, politică.
Vorbesc cu ai mei, criza economică.
Vorbesc cu ai tai, iar criza.
Iau de mână liceeni „Moldova asta”.
Iau de mână profesori „Moldova asta”.
Prieteni, părinți, amici, străini, cine’o fi… haideți… haideți vă rog, să ne maimuțărim puțin.
Chiar nu vă apucă câteodată?
Chiar nu vi-i a duce odată în pădure să urlați ca niște copii fără să vă doară de politică, de economie?
Haideți să facem un club al aiuriților.
Acei care se vor liberi măcar câteva secunde de toata seriozitatea asta obligatorie.
Ne punem căciuli de hârtie în cap și sa ne prefacem cântareți de operă.
Inventăm o limbă a noastră și vorbim de parcă ne-am întelege perfect. În limba asta, dacă vă rupe tare, aveți voie să abordați politica.
Zibatukarata marsteviliro mehaga tiiti gabuta!
Ggaaabuuttaaaa!!!
Hai să mergem la roata dracului, și să nu, să nu vorbim despre alegerea președintelui, despre comuniști, despre gropile de pe străzi, despre troleibuze.
Să vorbim despre noi. Despre ce mai faci tu Aiurel? Când ai mai cântat la chitară ultima dată? Ce-ți mai face pianul?
Să ne tăvălim. Să povestim.
Hai să ne maimuțărim. Măcar puțin. Măcar puțin.

Gabuta!